Skip to content Skip to footer

O șansă la viață – Ginger

Un apel de ajutor ne-a adus povestea lui Ginger, un pisic găsit într-o stare care îți rupea inima: nu se putea deplasa, era malnutrit și epuizat după prea multă suferință. Persoana care l-a găsit l-a ținut peste noapte în siguranță, iar a doua zi l-a adus în grija noastră, fiind clar că are nevoie de ajutor medical urgent.

Diagnosticul nu a fost ușor de dus: fractură de femur, cel mai probabil în urma unui accident. A fost operat de urgență pentru a-i putea salva piciorul, iar din fericire intervenția a reușit.

Astăzi începe încet să își revină. Dintr-un pisic slăbit și apatic, a devenit atent, curios și dornic de afecțiune, ca și cum ar încerca să recupereze toată iubirea pe care nu a avut-o. Din păcate, lupta lui nu s-a încheiat complet — unul dintre ochișori s-ar putea să nu poată fi salvat.

Pentru Ginger, fiecare zi de îngrijire înseamnă încă o șansă. Iar sprijinul vostru ne ajută să continuăm să fim acolo pentru el, până când va putea lăsa în urmă toată această suferință. 🐾🤍

Cart0